Mesajul zilei de azi, Joi, 30.08.2018

Mesajul zilei de azi, Joi, 30.08.2018
 
Gândul pozitiv al zilei
 
”Deşi fiecare celulă individuală are dimensiuni microscopice, dimensiunile comunităţilor pluricelulare puteau să fie de la abia vizibile la unele mari şi omogene. Biologii au clasificat aceste comunităţi organizate luând în considerare structura lor aşa cum este ea observată de ochiul omenesc. Deşi comunităţile celulare sunt văzute cu ochiului liber ca entităţi individuale – şoarece, câine, om – de fapt, ele sunt asociaţii extrem de organizate, de milioane şi trilioane de celule.”
Bruce Lipton – ”Biologia credinței”
Rugăciunea zilei
 
De câteva zile mă gândesc la relația dintre mine și băiețelul meu de aproape 4 ani. Lui îi este indiferent în ce loc se joacă: România, Turcia, Bulgaria, SUA, etc. Pentru el, ceea ce contează în primul rând este să fie cu părinții. Cât mai mult timp petrecut cu ambii părinți, pe cât posibil. În al doilea rând, atunci când se află cu părinții (sau cu unul dintre ei) să petreacă timpul jucându-se. Singurele momente în care îl așez la computer sau la televizor sunt cele în care am de călcat, de spălat vase, de gătit sau de petrecut timp în baie. Cu excepția momentelor când sunt în baie fac tot posibilul să comentăm împreună ceea ce vede la computer, chiar și dacă pentru doar câteva secunde. Fața lui se transformă total în aceste momente și începe să discute cu mine ceea ce vede la calculator/televizor.
Apoi, inventăm jocuri: cu palmele, cu picioarele, cu degetele, cu vocea, cu orice. Îl simt prezent în fiecare joc, participant activ, creativ. În timpul jocurilor introduc și reguli de respectat în viața de zi cu zi. Este o nebunie minunată!
Prin urmare, rugăciunea mea de azi merge către toți părinții: sunt recunoscător pentru fiecare părinte care conștientizează și aplică în relația cu copiii lui măcar aceste două principii: jocul și prezența. Pentru că ei, copiii, au nevoie de acestea ca să devină mai târziu adulții care iau deciziile potrivite.
Așa să fie!
Acum!
În această zi din viața ta cred că Dumnezeu ar vrea ca tu să știi…
 
”Așa au început toate problemele lumii: din credința că suntem individualități separate de Dumnezeu. Odată ce credem că am comis acest păcat, sau odată ce credem că am comis orice păcat, e imposibil – din punct de vedere psihologic – să nu ne simțim apoi vinovați de ceea ce credem că am făcut. Într-un anumit sens vinovăția poate fi definită ca fiind experiența de a fi păcătuit, ceea ce înseamnă că putem folosi păcatul și vinovăția ca sinonime: odată ce credem că am păcătuit e imposibil să nu credem că suntem vinovați și să nu simțim așa-numita vinovăție.”
Kenneth Wapnick – ”Introducere generală la cursul de miracole”
Citatul zilei
 
Autosugestia este, după cum am spus mai sus, un instrument pe care îl avem în noi de la naștere și cu care ne jucăm în chip inconștient toată viața, ca un copil cu jucăria lui. Dar este un instrument periculos, te poate răni, chiar omorî dacă umbli imprudent cu el și, dimpotrivă, te salvează când știi să îl întrebuințezi în chip conștient. Se poate spune despre el ceea ce Esop spunea despre limbă: ”Este cel mai bun și în același timp cel mai rău lucru din lume”.
Iată acum ce trebuie făcut ca toată lumea să profite de acțiunea binefăcătoare a autosugestiei aplicată în mod conștient.
Spunând ”toată lumea” exagerez puțin, căci sunt două categorii de persoane la care este greu de provocat autosugestia conștientă:
1. retardații, care nu sunt în stare să înțeleagă ce le spui, și
2. acei care nu vor să înțeleagă.”
Emil Coue – ”Autosugestia”
Stimate cititorule, îți mulțumesc pentru că și astăzi ai acordat atenție acestui mesaj. Îți urez să îl folosești cu răbdare, înțelepciune și perseverență pentru a reuși să îți creezi un viitor minunat.
Ce poți face mai departe?

1. Poți rămâne doar cu parcurgerea acestui mesaj, ca pe ceva frumos în viața ta. Și atunci vei trăi la fel ca și până acum, la care adaugi puțină frumusețe.

2. Poți aplica singur ceea ce citești în aceste mesaje. Zilnic. Și atunci, garantat, viața ta va deveni mai bună.

3. Poți decide să lucrăm împreună o perioadă, până când îți creezi un obicei zilnic, sănătos. Și atunci rezultatele tale vor fi cele mai bune.

Decizia îți aparține. 
Pe mâine!
Gabriel Katona
Namaste!

P.S. Îți urez o zi și un viitor cu miracole!

 
 

2 Comments

  1. valeriustanea 30 august 2018 at 9:42

    Buna ziua Gabriel! Multe felicitari pentru ceea ce faci. Am citit cu mare interes ceea ce ai scris. Te voi citi in continuare!Cu drag,
    Valeriu Stanea

    Reply
  2. Gabriel Katona 17 septembrie 2018 at 13:38

    Bună ziua Valeriu!

    Mulțumesc pentru comentariu și pentru apreciere. Este cu atât mai valoroasă cu cât vine din partea ta, o persoană cu o bogată educație lingvistică și profesională!

    În situația în care consideri că pot fi de folos cu ceva ție sau celor apropiați ție te rog să îmi dai de știre.

    Cu deosebit respect,

    Gabriel Katona

    Reply

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.