Mesajul zilei de azi, Miercuri, 29.08.2018

Mesajul zilei de azi, Miercuri, 29.08.2018
Gândul pozitiv al zilei
 
”Cu aproximativ 750 de milioane de ani în urmă aceste celule inteligente şi-au dat seama cum să devină şi mai inteligente atunci când au apărut primele organisme pluricelulare (plantele şi animalele). Iniţial, formele de viaţă pluricelulare erau comunităţi dispersate sau „colonii” de organisme unicelulare. La început, comunităţile celulare conţineau zeci şi sute de celule. Însă curând, avantajul pentru evoluţie a vieţii într-o comunitatea dus la apariţia unor organizaţii formate din milioane, miliarde şi chiar trilioane de organisme unicelulare, care interacţionau.”

Bruce Lipton – ”Biologia credinței”

Rugăciunea zilei

Mă gândesc acum la tinerii zilelor noastre. În ultimele săptămâni am cunoscut câțiva dintre ei. Vor lucrurile repede-repede-repede. Vor totul acum. Vor viața pe repede-înainte, cum zicea cineva. Și realizez câtă nevoie de cunoaștere au, și vor avea, pentru a-și trăi viețile eficient. Căci viața trăită pe repede-înainte va conduce întotdeauna la rezultate slabe. De ce spun asta? Viața este un proces de evoluție. Și orice proces, indiferent că omului îi convine mai puțin sau deloc, își are regulile lui de parcurgere. Cea mai importantă regulă este că pentru un rezultat foarte bun procesul trebuie parcurs pe etape. Este imposibil să pui un nou-născut să meargă pe propriile picioare imediat cum a ieșit din pântecele mamei lui!
Astfel încât, rugăciunea mea de azi merge către Millenials (tinerii zilelor noastre). Și mă rog pentru ca ei să câștige răbdarea necesară parcurgerii în siguranță a viitorului lor. A viitorului lor comun. Sunt recunoscător pentru fiecare tânăr care conștientizează asta și care se acționează în calm, răbdare și profunzime.
Așa să fie!
Acum!

În această zi din viața ta cred că Dumnezeu ar vrea ca tu să știi…

”Eul își are originea, așadar, în credința că ne-am separat de Dumnezeu. Păcatul este următorul: credința că ne-am separat de Creatorul nostru și că ne-am făcut un sine separat de adevăratul nostru Sine. Adevăratul nostru Sine e sinonim cu Cristos.
De aceea, oriunde vedeți cuvântul ”Sine” scris cu majusculă puteți să îl înlocuiți cu ”Cristos”.
Credem că ne-am făcut un sine (cu ”s” mic) care reprezintă adevărata noastră identitate, un sine autonom atât față de Sinele nostru real cât și față de Dumnezeu.”
Kenneth Wapnick – ”Introducere generală la cursul de miracole”

Citatul zilei

”După cele scrise s-ar părea că nimeni n-ar mai trebui să fie vreodată bolnav. Așa este! Orice boală, aproape fără excepție, poate fi învinsă prin autosugestie. oricât de îndrăzneață și de necrezut ar putea fi afirmația mea. Nu spun este întotdeauna învinsă, spun că ar putea fi învinsă, ceea ce nu este chiar identic.
Dar ca să aduci oamenii la practicarea autosugestiei conștiente trebuie să îi înveți cum să facă asta, tot așa cum îi înveți să scrie, să citească sau altele.”
Emil Coue – ”Autosugestia”

 

Stimate cititorule, îți mulțumesc pentru că și astăzi ai acordat atenție acestui mesaj. Îți urez să îl folosești cu răbdare, înțelepciune și perseverență pentru a reuși să îți creezi un viitor minunat.
Ce poți face mai departe?

1. Poți rămâne doar cu parcurgerea acestui mesaj, ca pe ceva frumos în viața ta. Și atunci vei trăi la fel ca și până acum, la care adaugi puțină frumusețe.

2. Poți aplica singur ceea ce citești în aceste mesaje. Zilnic. Și atunci, garantat, viața ta va deveni mai bună.

3. Poți decide să lucrăm împreună o perioadă, până când îți creezi un obicei zilnic, sănătos. Și atunci rezultatele tale vor fi cele mai bune.

Decizia îți aparține. 
Pe mâine!
Gabriel Katona
Namaste!

P.S. Îți urez o zi și un viitor cu miracole!

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.