Mesajul zilei de azi, Luni, 13.08.2018

Mesajul zilei de azi, Luni, 13.08.2018
 
Gândul pozitiv al zilei
 

”Aveam la dispoziţie un sfârşit de săptămână de trei zile ca să mă lupt cu situaţia pe care mi-o creasem singur. Dacă m-aş fi confruntat cu o astfel de criză acasă personalitatea mea de tip A m-ar fi făcut să-mi ies din pepeni. Dar, interesant, pe când stăteam lângă piscină şi priveam cum apune soarele în Caraibe, mânia potenţială s-a transformat, pur şi simplu, într-o aventură incitantă. Am început să mă simt bucuros că, pentru prima dată în toată cariera mea la catedră, eram singurul responsabil de acest curs esenţial şi aveam libertatea de a nu trebui să mă conformez restricţiilor de stil şi conţinut, impuse de programele predate în echipă.”
Bruce Lipton – ”Biologia credinței”

Rugăciunea zilei

Sunt recunoscător pentru că acționez. Acționez și mișc lucrurile în așa fel încât să găsesc cele mai potrivite soluții la situațiile pe care le am de rezolvat cu mine, cu cei din jurul meu și cu asigurarea bunăstării pe anii viitori. Căci acțiunea este pasul decisiv. Degeaba știu ce am de făcut dacă zac în mlaștina confortului. Trebuie să acționez continuu, mereu și etern. Viața este o sumă de acțiuni pe care trebuie să ni le asumăm cu responsabilitate. Și atunci vom reuși să cunoaștem infinitul!
Așa să fie!
Acum!

În această zi din viața ta cred că Dumnezeu ar vrea ca tu să știi…

”Helen era o admiratoare entuziastă a lui Shakespeare iar pentametrul iambic ce se întâlnește în marea parte a Cursului este caracteristic stilului shakesperian. Se fac și câteva aluzii la piesele lui Shakespeare iar versiunea Bibliei care se citează e versiunea King James. Totuși, deși există unele paralele izbitoare cu învățăturile biblice Cursul, după cum am mai spus, diferă de așa-numitl creștinism biblic.”
Kenneth Wapnick – ”Introducere generală la cursul de miracole”

Citatul zilei

”Care este starea spiritului în fața tuturor acestor împrejurări? Vreau să nu cad, dar nu mă pot menține; vreau să dorm, nu pot; vreau să găsesc numele cutare, dar nu pot; vreau să evit obstacolul, dar nu pot; vreau să-mi stăpânesc râsul, dar nu pot.
După cum vedem bine, în toate aceste conflicte, imaginația este mai puternică decât voința, fără excepție.
Și, în aceeași ordine de idei, când șeful se repede înainte trupa îl urmează iar când cineva strigă ”Scapă cine poate” panica este aproape sigură. De ce? Pentru că în primul caz soldații își imaginează că trebuie să meargă înainte iar în al doilea își închipuie că sunt învinși și că numai fuga îi poate scăpa de moarte.”
Emil Coue – ”Autosugestia”

Stimate cititorule, îți mulțumesc pentru că și astăzi ai acordat atenție acestui mesaj. Îți urez să îl folosești cu răbdare, înțelepciune și perseverență pentru a reuși să îți creezi un viitor minunat.

 

Și, mai ales, când simți că ai nevoie de cineva să te sprijine să scapi de acel ”Eu” care te reține scrie-mi! Și împreună vom găsi cea mai bună soluție pentru tine!

Pe mâine!

Gabriel Katona

Namaste!

P.S. Îți urez o zi și un viitor cu miracole!

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.