O poezie mai veche…

Plecare
 
Când ne-am văzut întâia dată
Eu am privit în ochii tăi
Şi întrebarea nedatată
Avea răspunsul dat de zei.
Apoi, încet, milenii crunte
S-au derulat mereu-mereu
Şi din surpriza cât un munte
Ți-a răsărit celălalt „Eu”.
Mi l-ai lăsat pe prispa vieţii
Tu te-ai întors şi ai plecat
Atunci mi-am luat toţi călăreţii
Şi, obosit, m-am înclinat.
I-am dus la locul de departe
Să apere un spaţiu sfânt
Etern şi care ne desparte,
În care fără tine sunt.
Şi asta este încheierea
Unei iubiri fără iubiţi
Ca şi povestea cu-nvierea
Nevăzută printre sfinţi.

 

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.