Despre Iubire – Episodul 1 – Generalități

”Puntea de legătură cu lumea interioară este mintea subconștientă. Organul acestei minți este plexul solar. Sistemul nervos simpatic guvernează toate senzațiile subiective cum ar fi teama, iubirea, emoțiile, respirația, imaginația și toate celelalte fenomene subconștiente.” – Charles F. Haanel – ”Sistemul maestrului”

Probabil vă este cunoscută expresia populară ”fluturi în stomac”. Aceasta este senzația trăită de cineva care iubește. Zero fluturi = zero iubire.

Și totuși, ce este iubirea? Iubirea este sentimentul care ia naștere în momentul în care te identifici cu persoana, obiectul sau fenomenul iubit.  Tu și tot ceea ce se află în jurul tău sunteți unul și același iar identificarea are loc la nivel energetic prin fenomenul de rezonanță. Voi reveni în alt articol cu subiectul rezonanță.
Ce se întâmplă când persoanele care formează un cuplu se iubesc? Totul se manifestă într-o curgere continuă, lină ca  și apa unui râu liniștit. Cei doi se înțeleg fără a avea nevoie de explicații, fără reproșuri, fără atenționări, fără contradicții, utilizând puține cuvinte în  comunicare deoarece comunicarea are loc la nivel energetic, acolo unde cei doi unul sunt. Și în momentul în care sunt unul comunicarea este inutilă. Totul este știut, totul este cunoscut și totul se manifestă în bucurie aproape instantaneu.

Orice altceva se manifestă într-o relație înseamnă că acolo lipsește iubirea și vorbim de interese. Despre interesele într-o relație de cuplu voi vorbi de asemenea îtnr-un articol viitor, atât cele ale bărbatului în păstrarea relației  cât și cele ale femeii în păstrarea relației.

Într-una dintre zilele trecute discutam cu cineva despre iubire și el a venit cu o imagine care mi-a plăcut foarte mult: aceea a unui foc. Vă invit să vă imaginați că vâlvătaia  dintre parteneri reprezintă iubirea. Ea funcționează alimentându-se prin Sine, fără a fi nevoie de vreo intervenție exterioară a vreunui element de  întreținere: butuci, combustibil,etc. În momentul în care discutăm despre un simplu foc ce se alimentează cu lemne periodic atunci este vorba despre interese. Și, ca în orice situație similară, interesele trebuie alimentate periodic. Astfel că singura relație care durează este cea pornită de la început în iubire. Toate celelalte eșuează deoarece partenerul care a pornit-o din interes se va sătura la un moment dat să tot facă drumuri în pădure ca să strângă lemnele necesare focului, să le taie, să le curețe și apoi să le aducă la șemineu. Și atunci își va căuta un alt partener, în altă parte, tot pe baza unor interese, sperând că viitorul partener va fi mai  bun și uitând că de fapt el este cel care ar trebui să fie mai bun. Și se va învârti în cerc tot restul vieții, cu excepția situației în care îl va durea atât de tare încât se va schimba.

Există un mit pe care îmi face plăcere să îl demontez: iubirea dispare cu timpul! Stimați cititori, vâlvătaia despre care vorbeam mai sus este imposibil să dispară, dar focul alimentat periodic va înceta cu certitudine să mai ardă de la un moment dat!

Eu am trăit și focul, și vâlvătaia. Le-am cunoscut până la detalii și vă recomand să vă feriți de foc și să umblați doar în vâlvătaie!

Vă doresc doar iubire!

Namaste!

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.