Cea mai minunată poezie dintre cele scrise de mine până în prezent

Despre Iubire – Episodul Nr. 7 – ”Reîntoarcere la absolut”

Reîntoarcere la Absolut
– Iubita mea din infinit
  Cu păr bălai și chip uimit
  Să știi că  luna de pe cer
  E tot ce pot să îți ofer.
– Privește, o să vezi pe drum
  O trag greoi și chiar acum
  Cu funii lungi, întărituri,
  Și palme vii, cu crăpături.
– Încovoiat străbat încet
  Timpul etern și desuet
  Ce se așterne calculat
  În ani-lumină exprimat.
– Îmi curge sânge din picior
  Și-ncheieturile mă dor
  Mușchii se chinuie amar
  Și oasele mergând tresar.
    Și sunt flămând, și însetat
E drumul greu și înghețat
Un viscol aspru, chinuit
În praf stelar m-a țintuit.
    Îmi cad privirile pe jos
Prin lacrimi văd totul cețos
Apuc să zic un ”Mulțumesc!”
Și-ncet, încet, mă prăbușesc.
    În timp ce ochii mi se-nchid
   Mă văd imagine pe-un zid
   Cum flutur steagul bucuros
   C-am reușit, victorios.
    Și-atunci din zonele adânci
Eu mă ridic încet, pe brânci
Iau energii din Univers
Și mă îndrept falnic din mers.
    Strâng funiile decis și dur
Și trag de ele ca să fur
Această Lună ce am zis
Că ți-o aduc și am promis
– Cu palmele crăpate jur
Că am muncit curat și pur
Și acum iată, în sfârșit
Cu Luna-n spate am venit.
 – Ți-o las aici, în casa ta
Să faci acum ce vrei cu ea
E darul meu, din Absolut
   Și din Iubire e născut.
    Acum eu plec, așa ai vrut
   Mă-ntorc din nou în Absolut
   Acolo unde amândoi
   Am fost la început nevoi.
– Și las aici în urma mea
  O Lună mare, foarte grea,
  Cuvintele care-ți promit
  Și care trag spre infinit.
 
 
Namaste!

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.