Despre Iubire – Episodul 5 – Cum recunoști iubirea/interesul partenerului?

Ideea principală din episodul 4 – Ce te determină să crezi că alt partener va face posibil lucrul de care a fost incapabil actualul, în condițiile în care tu rămâi același/aceeași, neschimbat/-ă?
 
În episodul 2 din data de 25.10.2016 ți-am promis că voi da exemple concrete de manifestare a iubirii și a interesului, astfel încât în orice moment să fii capabil/-ă să faci o evaluare a ceea ce se manifestă în realitate în relația cu partenerul tău de cuplu. Te invit să parcurgi în continuare unele dintre acestea.
1. Exemple concrete din categoria reproșuri. Toate exemplele care urmează dovedesc existența doar a interesului în relația de cuplu și implicit lipsa iubirii. În cazul în care ar fi vorba despre iubire numărul reproșurilor ar fi zero și de asemenea numărul discuțiilor în acest sens sau în contradictoriu ar fi zero deoarece partenerii s-ar simți unul pe celălalt fără să fie necesare cuvintele de lămurire, argumentare sau justificare.  De exemplu, ar mulțumi și s-ar bucura pentru orice primesc de la partener cu titlu de cadou, fără să judece prin prisma frumos-urât, potrivit-nepotrivit, util-inutil, etc. Iată câteva dintre cel mai des întâlnite exemple de reproșuri:
Ea către el: ”Ai promis că repari clanța/becul/robinetul acum 2 săptămâni!” ”Ai zis că te ocupi mai mult de copii”. ”Ai zis că participi și tu mai des la curățenie”. ”Ești gelos!”. ”Ești ignorant!”. ”Iar ai băut prea mult!”. ”Mă lași să fac totul singură”. ”Vii acasă ca la hotel!”. ”Nu mă pot baza deloc pe tine!”. ”Faci lucrurile de mântuială”. ”Nu faci lucruri!”. ”Tot ceea ce spui este poveste!”. ”Nu îți ții cuvântul!”. ”Faci promisiuni pe care nu le respecți!”. ”Întârziem de fiecare dată din cauza ta!”. ”Nu te interesează nimic!”. ”De ce înjuri/strigi/urli/țipi?” ”Nu dai bani în casă!” sau ”Dai prea puțini bani în casă!” sau ”Unde sunt banii pentru care muncești?”. ”Unde ai fost până la ora asta?”. ”Ai zis că stai până la 21:00 și vii la 23:00!”. ”Iar mergi cu prietenii. Pe mine nu m-ai scos de 6 luni la un restaurant!” ”Când a fost ultima zi în care mi-ai adus flori?”. ”Înainte aveai mai multă grijă de mine/făceam sex mai des!”. ”Ești un om de nimic!”. ”Apoi flori din astea mi-ai adus, doar știi că nu-mi plac astea!”. ”Niciodată nu ții minte data zilei noastre de căsătorie!”. ”Iar ai uitat că este ziua de naștere a lui …!”
El către ea: ”Mai taci dracului odată din gură!”. ”Ești o curvă!” ”Ce tot vorbești atâta la telefon?” ”Gată-te mai repede că iar întârziem!”. ”Ce-ai făcut, unde ai fost?”. ”Iar nu am cămașă curată!”. ”De ce n-ai gătit?”. ”De câte ori să îți mai spun?”. ”Ești o proastă!”. ”Iar te-ai îngrășat!”.
Soluție: prima dată întreabă-te cât de mult ești dispusă/dispus să faci pentru această relație și abia apoi du-te la partener pentru discuție. Și, cel mai important, discută fără să reproșezi. Spune prima dată ce vei face tu și abia după aceea spune cum ți-ar place ție să se petreacă lucrurile. Cu alte cuvinte, pune pe tava relației voastre toate obiectele  pe care ești dispusă/dispus să le oferi partenerului și abia după aceea privește la obiectele pe care le plasează ea/el pe aceeași tavă!
Prima oară trebuie să oferi ca să poți primi ulterior!
În cazul în care observi că tu oferi maxim și primești în general minim atunci este cazul să te decizi ce vrei cu adevărat: să ieși din relație și să te simți bine sau sa rămâi și să te simți mai puțin bine.
 
Pentru soluții la situațiile care îți aduc disconfort îți stau la dispoziție în particular.

Contactează-mă în vederea programării sesiunii/sesiunilor de asistență.
Prin urmare, îți urez o perioadă minunată până la data apariției următorului episod: manifestarea interesului în cazurile de negociere din cuplu.

 

Namaste!

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.