Despre Iubire – Episodul 4 – Manifestarea interesului în relațiile de cuplu

Ideea principală din episodul 3 – un cuplu care se iubește face toate lucrurile împreună.


1. Reproșurile – ”Ce, eu sunt sclavul/sclava tău/ta?” ”Ce, eu sunt femeia ta de servici?” ”Vii aici ca la hotel!” ”Doar eu am grijă de copii!” ”Ești iresponsabil!” ”Ai uitat să repari…!” Și lista poate continua. Persoanele care se exprimă astfel sunt departe de iubire! Ele și-au ales partenerii din interes, crezând că pot suporta defectele celuilalt spunându-și: ”Ei, lasă, în definitiv are mult mai puține defecte decât altele/alții pe care le-am/i-am cunoscut”. Total fals căci este imposibil, pentru oricine, să se situeze pe aceasă poziție și să suporte ”defectele” partenerului o perioadă îndelungată de timp, mai mult de 5 ani locuiți împreună zi de zi, astfel încât să ducă relația de cuplu cât mai departe posibil.

 
2. Negocierile– în cuplu înseamnă același lucru – cel puțin unul dintre parteneri a pornit relația din interes. Acolo unde există iubire lucrurile se aranjează de la sine, fără a fi necesare negocierile.
 
3. Compromisurile– o relație de iubire se desfășoară fără compromisuri. Cei doi se înțeleg perfect, se  armonizează reciproc în fiecare moment. Și atunci, la ce mai ai nevoie de compromisuri?
 
4. Reguli nerespectate – regulile vor fi eliminate în momentul în care toți oamenii se vor afla la  același  nivel superior de frecvență energetică. Până atunci ei vor fi tributari regulilor. Iar partenerii care au intrat în relație din interes se vor sătura la 
un moment dat să le respecte deoarece vor considera că este un efort prea mare, care merită foarte puțin să fie făcut. Și atunci vor ajunge, în cel mai bun caz, la negocieri și la compromisuri, Asta se va întâmpla doar atunci când respectivul partener este prea comod ca să provoace despărțirea sau se bucură de niște  avantaje peste medie care îi lipsesc în cazul  în care iese din relație.
 
De fiecare dată când există interese ele vor avea ca și efect așteptările. Persoana se va aștepta ca interesele ei să fie satisfăcute. Bun, haideți să detaliem acum interesele.
 
Interesele unei femei într-o relație cu un bărbatfemeile intră în general în relațiile cu bărbații pe baza unuia sau mai multor interese și ca urmare vor evita să ofere foarte multe lucruri. Sunt conștiente că vor trebui să accepte relația sexuală și în general o vor face cu periodicitate. În rest vor oferi foarte puțin și vor manipula bărbatul prin metoda ”bățul și morcovul”. Foarte puține vor fi cele care vor accepta contactul sexual zilnic și la orice oră. Vor vorbi mult și vor justifica tot ceea ce fac. În cazul în care bărbatul va adresa întrebări i-o vor întoarce: ”Dar ce-i dragă, ești gelos?” sau ”Am și eu nevoie de libertate, ce-mi tot stai în coaste?!”.
 
1. Siguranța oferită de bărbat. Femeile au nevoie de siguranță deoarece sunt mai firave, mai sensibile și mai  slabe din punct de vedere fizic. Este normal să fie așa. Lucrul mai puțin normal este că majoritatea femeilor care încep o relație în zilele noastre consideră că bărbatul trebuie să le asigure siguranța respectivă exprimată în locuință, venit mult peste medie, poziție socială, excursii, ieșiri serile în oraș, domiciliul într-un oraș ”bun”. Condiția esențială ca relația să reziste timp îndelungat este de fapt alta: fiecare dintre parteneri să își aducă  în mod personal contribuția la bunul mers al lucrurilor, cu alte cuvinte fiecare dintre cei doi prima dată trebuie să ofere pentru ca apoi să primească! Femeia care dorește să primească siguranță fără ca ea să fie prima care să ofere siguranță va divorța după foarte scurt timp!
 
2. Caracterul bărbatului – alte interese din partea femeilor sunt ca bărbatul să fie galant, să provină dintr-o familie ”bună”, să aibă grijă de ele, să fie calm, să fie echilibrat (fără manifestări violente verbale sau fizice, indiferent cum se comportă ea!).
 
3. Gradul de dezvoltare intelectuală – bărbatul să fie deștept, dar nu inteligent ca să se ”prindă” de trucurile femeii. Ușor de manipulat și ascultător, dar și prea ascultător e rău că atunci va fi considerat molâu. Suficient de deștept cât să poată purta cursiv o discuție, să aibă ținută și să fie o ”bună” imagine pentru ea în public. Să aibă simțul umorului, să facă glume reușite și să se știe descurca în cercuri noi de cunoștințe atunci când este însoțit de ea.
 
4. Iubirea– și pe ultimul loc, în general, este iubirea. ”Dacă mă mai și iubește atunci este perfect!” – zice femeia zilelor noastre.
 
Interesele unui bărbat într-o relație cu o femeie –  în general bărbații intră într-o relație cu o femeie din interes fizic: îi place cum arată, cum face sex și eventual cum gătește. Un bărbat este mai puțin interesat de latura intelectuală, a caracterului, a ținutei femeii lângă care vrea să trăiască. Este normal să fie așa deoarece bărbații sunt dezvoltați fizic și logic, pe când femeia este dezvoltată spiritual și creator.
 
Ceea ce am scris mai sus se referă la oameni (el și ea) în general. Cei care se regăsesc din iubire într-o relație a zilelor noastre au devenit excepții. Și asta pentru că din ce în ce mai puține persoane  rezistă la schimbarea culturală ce are loc în zilele noastre, și anume de la cultura de grup la cultura individuală. În zilele noastre ”Eu” a ajuns să conteze mult mai mult decât ”Noi”.
Gândește-te astfel: 10 ore din 24 (cel puțin) ești la servici și activități conexe acestuia (trezit, spălat de dimineață, plecat de acasă, etc); 8 ore din 24 (cel puțin) dormi. Deci cel puțin 18 ore te afli departe de partenerul tău/partenera ta. Îți mai rămân 6 ore zilnic (de luni până vineri), dintre care cam 4 ore pe lumină și 2 ore pe întuneric (în medie, considerând un singur anotimp).  Din cele 6 ore poți considera 2 ore (cu pregătiri și strânsul mesei) pentru cină. Îți mai rămân 4 ore. În cel mai fericit caz. Pe care, când ai copii, trebuie să le împarți între partener și copii. Cum faci asta astfel încât să fii bucuros/bucuroasă?
 
Ce te determină să crezi că viitorul partener va face posibil lucrul de care a fost incapabil actualul, în condițiile în care tu rămâi același, neschimbat?
 
 
Prin urmare, îți urez o perioadă minunată până la data apariției următorului articol: Iubirea în relațiile cu ceilalți oameni.
 

 

Namaste!

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.