Bruce Lipton – ”Biologia credinței”
Rugăciunea zilei
Ieri eram la un curs, în calitate de participant. Trainer-ul ne-a împărțit pe echipe pentru că urma să lucrăm la un exercițiu-aplicație. Ne-a spus ce avem de făcut, ne-a dat perioada de timp în care trebuie să terminăm și ne-a confirmat că putem începe. În aceeași echipă cu mine era și o domnișoară a cărei vârstă se situează în intervalul 20-25 de ani. După ce am început să lucrăm a luat telefonul mobil și a continuat conversația pe chat. Era un obicei de-al ei în momentele în care echipa trebuia să lucreze ceva împreună. Văzând că noi ceilalți lucram la temă și ea avea alte preocupări decât echipa am sesizat-o despre asta, recomandându-i să lase chat-ul pentru după ce se termină cursul. A răspuns foarte contrariată că e ultima dată când îmi permite să îi fac observații!
Prin urmare, rugăciunea zilei de azi merge către oamenii care sunt capabili să realizeze ceea ce trebuie făcut în fiecare moment al vieții lor, pentru a-și trasa linia unui viitor care să îi mulțumească mai târziu.
Așa să fie!
Acum!
În această zi din viața ta cred că Dumnezeu ar vrea ca tu să știi…
”Cele două sisteme de gândire determinante pentru înțelegerea Cursului de miracole sunt starea minții greșite și starea minții corecte. După cum am menționat înainte, starea minții greșite poate fi egalată cu eul. Starea minții cotrecte poate fi egalată cu sistemul de gândire al Spiritului Sfânt, care e iertarea. Nu există sistem de gândire mai nefericit decât al eului. După cum ni se explică în Curs, ambele sisteme de gândire – atât cel al eului cât și cel al Spiritului Sfânt – sunt cât se poate de logice și de consecvente, fiecare în cadrul lui. În același timp ele se exclud reciproc. E foarte util să înțelegem însă care este logica sistemului eului, pentru că e chiar foarte logic. Odată ce vedem această secvență logică vom înțelege o serie de lucruri din text care altfel par obscure.”
Kenneth Wapnick – ”Introducere generală la cursul de miracole”
Citatul zilei
”Izolează-te într-o cameră, așează-te într-un fotoliu, închide ochii și gândește-te câteva minute cu totul exclusiv că ”un lucru este pe cale să treacă sau un lucru vine”.
Dacă ți-ai făcut autosugestia cu tot dinandinsul, adică dacă înconștientul și-a însușit ceea ce i-ai oferit, va fi minunat să vezi că ceea ce ai gândit se împlinește. Este de reținut în special că ideea sugestionată are particularitatea de a fi deja în noi fărtă știrea noastră și că nici noi nu putem ști că este și că lucrează în noi decât prin efectele pe care le produce. Dar mai ales, și această recomandare este esențială, voința nu trebuie să se amestece deloc în practicarea autosugestiei; căci dacă nu-i de acord cu imaginația, dacă gândim ”vreau să se întâmple cutare lucru” și dacă imaginația zice ”Vrei, dar nu va fi” nu numai că nu obții ceea ce ai vrut, dar chiar ajungi la contrariul lucrului dorit.”
Emil Coue – ”Autosugestia”
P.S. Îți urez o zi și un viitor cu miracole!