Mesajul zilei de azi, Joi, 20.09.2018

Mesajul zilei de azi, Joi, 20.09.2018
Gândul pozitiv al zilei
”Evoluţioniştii care se bazează pe perspectiva genetică ne avertizează că dacă nu aplicăm lecţiile destinului nostru genetic comun – care ar trebui să ne arate importanţa cooperării între toate speciile – punem în pericol existenţa omului. Trebuie să depăşim teoria darwiniană care subliniază importanţa indivizilor, şi să trecem Ia o teorie care subliniază importanţa comunităţii. Omul de ştiinţă britanic Timothy Lenton oferă dovezi că evoluţia depinde mai mult de interacţiunea dintre specii decât de interacţiunea indivizilor în cadrul unei specii.”
Bruce Lipton – ”Biologia credinței”
Rugăciunea zilei
 
Iată-ne din nou la mini-serialul nostru pe tema cunoaște-te pe tine.
Până acum am parcurs primii patru pași pe care ți-i recomand să îi faci pentru a te cunoaște foarte bine: atitudinea, gândurile, rezultatele, compărarea rezultatului cu intenția de început.
Al cincilea pas pe care îl vei avea de făcut este luarea măsurilor. La ce fel de măsuri mă refer? Există două tipuri de măsuri pe care va trebui să le iei în acest al cincilea pas:
a) măsuri de remediere – aceste măsuri sunt necesare atunci când observi că rezultatul tău este cu mult diferit față de ceea ce ai vrut tu. Stai jos și întreabă-te: care este motivul pentru care am alt rezultat decât ceea ce am vrut?
Există și aici două posibilități:
a1) ai alt rezultat pentru că ți-ai stabilit obiectivul într-un mod exagerat. Cu alte cuvinte, undeva ai crezut că poți face mai mult decât erai pregătit să faci. În această situație trebuie să iei măsura schimbării obiectivului;
a2) ai alt rezultat pentru că undeva pe drumul de la obiectiv la rezultat ai greșit ceva: ai făcut lucrurile la fel ca și în trecut așteptîndu-te să ajungi la alt rezultat decât rezultatele din trecut. În această situație trebuie să iei măsura schimbării tale. Cu alte cuvinte, trebuie să schimbi ceva la tine dacă vrei alte rezultate, mai bune.
b) măsuri de îmbunătățire – orice ai face, oricât de apropae de rezultatul dorit ai ajuns, întotdeauna există posibilitatea să faci lucrurile mai bine data viitoare. Fă tot posibilul și fă-le din ce în ce mai bine.
Sunt recunsocător pentru munca pe care o depune oricine cu scopul creșterii sale și a celor din jurul lui. În fiecare zi câte puțin se va transforma în ani în munți de reușite!
Așa să fie!
Acum!
În această zi din viața cred că Dumnezeu ar vrea ca tu să știi…
 
”Când citim Vechiul Testament, mai ales capitolele 11-15 ale Leviticului (a treia carte a Torei) e interesant să vedem cu câtă bogăție de amănunte încercau fiii lui Israel să identifice formele de necurățenie care îi înconjurau, și apoi cum credeau că trebuie să se distanțeze de ele. Există niște pasaje care descriu chiar foarte amănunțit ce este necurățenia în trăsăturile umane, în formele ei sau în anumite persoane.”
Kenneth Wapnick – ”Introducere generală la cursul de miracole”
Citatul zilei
”Adaug, încă, ceea ce este de o covârșitoare importanță, că dacă până acum aveai față de tine însuți o oarecare neîncredere te asigur că această neîncredere dispare puțin câte puțin lăsând loc încrederii în tine. Această încredere este un lucru absolut necesar fiecărei ființe umane. Fără încredere în sine n-ajungi niciodată la nimic; cu încrederea în sine se poate atinge orice scop.”
Emil Coue – ”Autosugestia”
Stimate cititorule, îți mulțumesc pentru că și astăzi ai acordat atenție acestui mesaj. Îți urez să îl folosești cu răbdare, înțelepciune și perseverență pentru a reuși să îți creezi un viitor minunat.
Ce poți face mai departe?

1. Poți rămâne doar cu parcurgerea acestui mesaj, ca pe ceva frumos în viața ta. Și atunci vei trăi la fel ca și până acum, la care adaugi puțină frumusețe.

2. Poți aplica singur ceea ce citești în aceste mesaje. Zilnic. Și atunci, garantat, viața ta va deveni mai bună.

3. Poți decide să lucrăm împreună o perioadă, până când îți creezi un obicei zilnic, sănătos. Și atunci rezultatele tale vor fi cele mai bune. Lasă-mi un comentariu mai jos.


Pe mâine!
Gabriel Katona
Namaste!

 

P.S. Îți urez o zi și un viitor cu miracole! 
 

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.