Gândul pozitiv al zilei
”Şi iată-ne înapoi, în punctul din care am început acest capitol – mediul. În propria mea activitate de laborator am văzut de nenumărate ori impactul pe care un mediu modificat îl avea asupra celulelor pe care le studiam. Însă abia la sfârşitul carierei mele de cercetare, la Universitatea Stanford, am înţeles pe deplin mesajul.”
Bruce Lipton – ”Biologia credinței„
Rugăciunea zilei
Cum trebuie să te gândești la pregătirea pentru viitorul vieții tale?
Să presupunem că ești un cântăreț celebru și vrei să creezi o melodie de răsunet pentru viitorul tău concert. Vei avea peste 30.000 de spectatori și vrei să îi impresionezi puternic. Păi atunci trebuie să:
1. fii atent la fiecare notă a viitoarei melodii;
2. fii atent la fiecare vers al cântecului, căci fiecare vers trebuie să se potrivească perfect cu notele;
3. fii atent la refrenul piesei;
4. fii atent la modul în care tu (sau solistul vocal) interpretează fiecare cuvânt cântat;
5. fii atent la ceilalți care cântă împreună cu tine (cor, vocaliști, instrumentiști);
6. apoi trebuie să așezi împreună toate atențiile de mai sus, repetând mereu și mereu, până la ziua dinaintea concertului;
7. și ultimul pas – repetiția finală, pe scena pe care urmează să cânți, fără spectatori, o zi înaintea zilei concertului; repetiția finală va fi ca și cum ai cânta efectiv, ca să vezi cum sună.
Exact așa este și în viață: pentru ca ”spectacolul” tău să fie reușit trebuie să pregătești minuțios fiecare pas pe care urmează să îl faci.
Mulțumesc și sunt recunoscător tuturor celor care își vor construi viitorul pornind de la aceste 7 atenții principale, căci doar trecând prin fiecare dintre ele îți poți asigura anii viitori în sănătate, bogăție și bucurie.
Așa să fie!
Acum!
În această zi din viața ta cred că Dumnezeu ar vrea ca tu să știi…
”Apropo, mă refer aici la conținutul păcatului și nu la formă, care poate fi complet diferită. Iertând-o în tine o iert de fapt în mine. Iată ideea cheie a întregului Curs. Iată la ce se referă toate acele cuvinte. Ne proiectăm vinovăția asupra altora și și când decidem să îi privim așa cum vrea Spiritul Sfânt – cu viziunea lui Cristos – putem să ne schimbăm radical felul de a gândi la adresa noastră.”
Kenneth Wapnick – ”Introducere generală la cursul de miracole”
Citatul zilei
”Să fii sigur de tine și să o arăți prin timbrul vocii; să fii foarte simplu în manierele tale și în felul de exprimare, fiind totuși foarte hotărât și cu aerul de a porunci bolnavului.
Sugestia mea generală spusă cu un glas uniform provoacă bolnavilor o ușoară somnolență care ajută vorbelor mele să pătrundă mai ușor în inconștientul lor.”
Emile Coue – ”Autosugestia”