Mesajul zilei de azi, Marți, 23.10.2018

Mesajul zilei de azi, Marți, 23.10.2018
 
Gândul pozitiv al zilei
”Modul în care erau înţelese funcţiile cromozomului a trecut Ia un nivel mai profund în 1944 când oamenii de ştiinţă au determinat că, de fapt, ADN-ul este cel care conţine informaţiile ereditare. [Avery, ş.a., 1944; Lederberg 1944]. Experimentele care au izolat ADN-ul au fost absolut deosebite. Oamenii de ştiinţă au izolat ADN-ul pur de la o specie de bacterii – să-i spunem Specia A – şi l-au adăugat la culturi ce conţineau doar bacterii din specia B. După o scurtă perioadă de timp, bacteriile din Specia B au început să arate trăsături ereditare care înainte se observau doar la Specia A. Odată ce s-a ştiut că pentru a transfera trăsături nu e nevoie de nimic altceva, decât de ADN, molecula de ADN a devenit superstar pe scena ştiinţifică.”
Bruce Lipton – ”Biologia credinței”
Rugăciunea zilei
 
Viața este o autostradă. Din această autostradă  se deschid mai multe ieșiri, pe șosele moderne. Din fiecare șosea modernă se deschid drumuri către cătune. Din fiecare cătun se deschid căi forestiere și cărări montane, pentru mers pe jos.
De fiecare dată când alegem câte o ieșire de pe autostradă ajungem pe o șosea. De acolo iar trebuie să alegem ca să ajungem pe drum. Sau să rămânem pe șosea. La fiecare alegere avem de găsit niște parole pentru șoselele cele mai potrivite, drumurile cele mai potrivite și cărările cele mai potrivite. Atunci când găsim parolele ne avântăm pe cele mai potrivite căi. Atunci când călătorim fără să găsim parolele căile noastre vor fi mocirloase, urât mirositoare și înguste.
Mulțumesc și sunt recunoscător celor care sunt interesați să își găsească parolele care să le elibereze cele mai bune căi (autostrăzi, șosele și drumuri) pe parcursul întregii lor vieți.
Așa să fie!
Acum!
În această zi din viața ta cred că Dumnezeu ar vrea ca tu să știi…
 
”Prin urmare, iubirea specială nu e de fapt decât un văl care abia maschează ura. După cum am spus, ura nu e decât o încercare de a urî pe altcineva ca să nu trebuiască să simțim adevărata noastră ură de sine.
Doresc să arăt acum trei moduri diferite în care, sub masca încercării de ne mântui de vinovăție prin ”iubire”, eul consolidează vinovăția prin ură.”
Kenneth Wapnick – ”Introducere generală la cursul de miracole”
Citatul zilei
 
”Domnul Y vine la mine la începutul lui Octombrie. Experiențele pregătitoare sunt destul de ușoare. Explic bolnavului mecanismul autosugestiei și existența în noi a ființei conștiente și a ființei inconștiente. Îi aplic o sugestie. Domnul Y a fost neliniștit timp de câteva zile de explicațiile pe care i le-am dat, dar apoi a înțeles. Îi fac sugestie și își face zilnic autosugestie. Ameliorarea la început este înceată, dar după șase săptămâni este complet vindecat. Fostul bolnav, care se credea omul cel mai nenorocit, este acum fericit.”
Emil Coue – ”Autosugestia”
Stimate Omule Bun, îți mulțumesc pentru că și astăzi ai acordat atenție acestui mesaj. Îți urez să îl folosești cu răbdare, înțelepciune și perseverență pentru a reuși să îți creezi un viitor minunat.
Ce poți face mai departe?

 

 

1. Poți rămâne doar cu parcurgerea acestui mesaj, ca pe ceva frumos în viața ta. Și atunci vei trăi la fel ca și până acum, la care adaugi puțină frumusețe.

2. Poți aplica singur ceea ce citești în aceste mesaje. Zilnic. Și atunci, garantat, viața ta va deveni mai bună.

 

3. Poți decide să lucrăm împreună o perioadă, până când îți creezi un obicei zilnic, sănătos. Și atunci rezultatele tale vor fi cele mai bune. Lasă-mi un comentariu mai jos.

 

Pe mâine!
Gabriel Katona
Namaste!
P.S. Îți urez o zi și un viitor cu miracole! 

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.