Mesajul zilei de azi, Sâmbătă, 01.09.2018

Mesajul zilei de azi, Sâmbătă, 01.09.2018
Gândul pozitiv al zilei
 
”Pentru a supravieţui la asemenea densităţi celulele au creat medii bine structurate. Aceste comunităţi sofisticate au subdivizat sarcina de lucru mult mai precis şi mai eficient decât graficele de organizare care se schimbă mereu şi care sunt ceva obişnuit într-o corporaţie mare. S-a dovedit mai eficient pentru comunitate ca anumitor celule să li se atribuie anumite sarcini specializate. În procesul de dezvoltare a animalelor şi plantelor celulelc încep să dobândească aceste funcţii specializate încă din starea de embrion.”
Bruce Lipton – ”Biologia credinței”
Rugăciunea zilei
 
Am cunoscut în ultimele 6 luni multe persoane care au convingerea că sunt evoluate spiritual. Și când am intrat în discuții mai detaliate am realizat că încă au lacune mari la noțiunile de bază despre Sinele propriu. De exemplu, complexe de inferioritate. Și interpretează spusele celorlalți prin prisma acestor complexe de inferioritate. În momentul în care i-am atras atenția a făcut o pauză de câteva secunde și a zis că mă înșel!
Un alt exemplu este genul de persoană care susține că și-a creat un sistem propriu și refuză să facă altfel lucrurile, chiar și atunci când primește din partea specialiștilor păreri că ceea ce face este mai puțin reprezentativ, eficient sau relevant.
Cititorule, aș dori să îți atrag atenția că evoluția este un proces de învățare continuu. Deschide-te, primește și oferă. Învață tot timpul, ascultă părerea altora, experimentează și abia apoi du-te și trage-ți concluziile experiențelor.
Astfel, rugăciunea mea de azi merge către acele persoane care își doresc evoluția, care vor să știe ce avem cu toții de făcut pentru ca întreaga comunitate să prospere. Sunt recunoscător pentru oamenii care își recunosc defectele, le conștientizează și fac într-adevăr ceva pentru a le transforma în calități.
Căci doar așa putem asigura un viitor sigur nouă, copiilor și nepoților nosștri. Și suntem datori să le transmitem lor mai departe știința ajungerii la rezultate pozitive, potrivite, în concordanță cu Legea!
Așa să fie!
Acum!
În această zi din viața ta cred că Dumnezeu ar vrea ca tu să știi…
”Prin urmare, putem considera vinovăție orice formă a urii de sine sau a respingerii de sine: emoțiile de incompetență, de eșec, de deșertăciune, sentimentul că lipsește ceva din noi, că există în noi înșine niște neajunsuri sau niște carențe.
O mare parte a acestei vinovății este inconștientă: de aceea e atât de utilă imaginea unui aisberg!”
Kenneth Wapnick – ”Introducere generală la cursul de miracole”
Citatul zilei
 
”Această educație care pare o imposibilitate este, cu toate acestea, cel mai simplu lucru din lume. O serie de mici experiențe ne învață Abecedarul gândirii conștiente. Dacă urmărim aceste experiențe punct cu punct putem fi cu totul încredințați că vom obține un rezultat bun.”
Emil Coue – ”Autosugestia”
Stimate cititorule, îți mulțumesc pentru că și astăzi ai acordat atenție acestui mesaj. Îți urez să îl folosești cu răbdare, înțelepciune și perseverență pentru a reuși să îți creezi un viitor minunat.
Ce poți face mai departe?

1. Poți rămâne doar cu parcurgerea acestui mesaj, ca pe ceva frumos în viața ta. Și atunci vei trăi la fel ca și până acum, la care adaugi puțină frumusețe.

2. Poți aplica singur ceea ce citești în aceste mesaje. Zilnic. Și atunci, garantat, viața ta va deveni mai bună.

3. Poți decide să lucrăm împreună o perioadă, până când îți creezi un obicei zilnic, sănătos. Și atunci rezultatele tale vor fi cele mai bune. Lasă-mi un comentariu mai jos.

Decizia îți aparține. 
Pe mâine!
Gabriel Katona
Namaste!

P.S. Îți urez o zi și un viitor cu miracole!

 
 

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.