Mesajul zilei de azi, Duminică, 11.11.2018

Mesajul zilei de azi, Duminică, 11.11.2018
Explicație
 
Am vorbit cu o persoană dragă mie despre mesajele zilei. Și m-a sesizat că i se pare cam încurcat ceea ce este pe aici. După ce i-am explicat ce vreau prin mesajele zilei m-a atenționat să dau aceste explicații mai departe ție, Omule Bun care citești acum. Mulțumesc prietenei mele pentru că și-a exprimat părerea și m-a făcut să înțeleg ce am de făcut pentru ca mesajele mele să ajungă mai bine la tine, cititorule.
Deci, intenția mea este să îți transmit cele mai valoroase cărți din domeniul spiritual și al dezvoltării personale. Și pentru că știu că ești un om ocupat, și că îți este dificil să citești toată cartea în câteva zile, fac acest lucru prin citate zilnice din aceste cărți.
Astfel, punând cap la cap toate pasajele dintre ghilimele tu de fapt vei ajunge să citești aceste trei cărți acuma și altele, la fel de valoroase, în următoarea perioadă:
1. ”Biologia credinței” – autor Bruce Lipton – este pentru cei care vor să știe mai mult și pentru care demonstrațiile științifice au un rol principal în a da credință lucrurilor pe care le citesc;
2. ”Introducere generală la cursul de miracole” – autor Kenneth Wapnick – aici va urma și cursul propriu-zis, care după părerea mea este cel mai puternic instrument de folosit pentru realitatea de zi cu zi, din tot ceea ce am reușit eu să parcurg până acum;
3. ”Autosugestia” – autor Emil Coue – este pentru cei care vor să lucreze cu ei înșiși spre vindecarea de boli.
Ceea ce apare scris la capitolul Rugăciunea zilei sunt recomandări personale, bazate pe experiența mea de 35 de ani de viață conștientă, trăită pornind de la întrebări și dusă până la cele mai bune răspunsuri. Și, pe lângă recomandări, îți ofer și soluții practice la ceea ce ai șanse foarte mari să întâlnești zilnic.
Dar să revenim la treabă! Deci,
Gândul pozitiv al zilei
 
”Este clar că teoreticienii care susţin ideea genelor ca destin au ignorat o ştiinţă veche de sute de ani despre celulele enucleate – însă nu mai pot să ignore noile cercetări care le subminează credinţa în determinismul genetic. La vremea când proiectul „Genomul uman” ţinea titlurile pe prima pagină a ziarelor un grup de oameni de ştiinţă inaugurau un domeniu nou şi revoluţionar în biologie, numit epigenetica.”
Bruce Lipton – ”Biologia credinței”
Rugăciunea zilei
 
Ești agitat? Ești stresat? Faci lucrurile de obicei în grabă și pe repede-înainte?
Dacă răspunsul tău la aceste întrebări este ”Da” atunci te atenționez: prietene, ai grijă! Ești departe de Cale!
Ceea ce te aduce, din punctul de vedere al liniștii, calmului și răbdării, pe cale este un singur lucru: meditația! Începe și învață să meditezi. Căci meditația este singura metodă prin care poți ajunge la liniște, pace și echilibru. Mintea singură, în lipsa meditației, este incapabilă să facă acest lucru. Ordonează-ți mintea prin meditație, pentru ca apoi mintea să te poată orienta spre certitudine!
Așa să fie!
Acum!
În această zi din viața ta cred că Dumnezeu ar vrea ca tu să știi…
 
”Când nu îmi mai satisfaci nevoile în felul în care am nevoie să îmi fie satisfăcute voi începe să te urăsc. Iar motivul pentru care te voi urî este acela că nu suport să mă confrunt cu propria mea vinovăție. Iată ce se înțelege prin sfârșitul lunii de miere. În zilele noastre pare să se întâmple tot mai devreme.”
Kenneth Wapnick – ”Introducere generală la cursul de miracole”
Citatul zilei
 
”A crede că nu mai ai iluzii este încă o iluzie.
*
Nu-ți pierde vremea căutând bolile ce ai putea avea fiindcă procedând astfel îți făurești singur boala.
*
Când vrei să-ți faci autosugestie conștientă fă-ți-o în chip natural, simplu, cu convingere, și mai ales fără efort. Dacă autosugestia inconștientă și care adeseori este foarte rea se realizează cu atâta ușurință este pentru că se face fără efort.”
Emil Coue – ”Autosugestia”
Stimate Omule Bun, îți mulțumesc pentru că și astăzi ai acordat atenție acestui mesaj. Îți urez să îl folosești cu răbdare, înțelepciune și perseverență pentru a reuși să îți creezi un viitor minunat.
Ce poți face mai departe?

 

 

1. Poți rămâne doar cu parcurgerea acestui mesaj, ca pe ceva frumos în viața ta. Și atunci vei trăi la fel ca și până acum, la care adaugi puțină frumusețe.

2. Poți aplica singur ceea ce citești în aceste mesaje. Zilnic. Și atunci, garantat, viața ta va deveni mai bună.

 

3. Poți decide să lucrăm împreună o perioadă, până când îți creezi un obicei zilnic, sănătos. Și atunci rezultatele tale vor fi cele mai bune. Lasă-mi un comentariu mai jos.

 

Pe mâine!
Gabriel Katona
Namaste!

 

P.S. Îți urez o zi și un viitor cu miracole! 

 

Leave A Comment

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.